Jimmy Smith – Blues And The Abstract Truth
urechile
cineva-mi inspectează urechile
şi mie teamă
fiindcă o să-mi vadă vina
şi în loc să o scoată
o s-o îndese mai adânc
Untitled
am aflat că era o ceaţă la fundul sufletului meu
groasă de 10cm
aflată asupra lacului
în care
imediat sub suprafaţă
se află cadavrele
Untitled
în apa fiartă
mi se topeşte carnea
cum poţi să procesezi
marea de zgomot
fără o barcă de fier
azi m-am trezit
mă simt ca o cârpă care flutură în cutia toracică
nu ştiu de ce stau în picioare
şi cu ce mă lupt
şi pierd
Untitled
făt frumos cu ochi în frunte
are
cinci ochi în frunte
cu unul aude
cu unul miroase
cu unul simte
cu unul gustă
si cu unul se uită
la dumnezeu
pe el însuşi
fuck shit stack
Percutie
=O
Don’t you wish your head was a guitar?
make it talk, son
Untitled
va pleca din avionul în zbor în care se născuse
va cădea ca un fulg înapoi în păpădie, care se va închide şi va intra în pământ
Untitled
Arjuna va lua minciuna în dinţi şi va zbura cu ea în ceruri. Va ajunge în faţa tatălui suprem, o va scuipa pe masă, se va scutura şi va pleca. Tatăl suprem va lua minciuna în mână ca un cuvânt de tinichea, o va strânge şi o va topi într-o picătură de metal ce va cădea din nori. Unde va pica va răsări un castel alb din care vor curge râuri de argint. În turnul cel mai înalt al castelului stă o prinţesă la care vin prinţii în zbor, o fut şi mor.
Într-o zi vor veni prinţul alb şi prinţul negru, care are penisul mai mare. Vor bătea la poarta castelului, care se va transforma în nisip. Ei vor înota prin nisip, vor muri, vor putrezi şi vor renaşte ca prinţul negru şi alb, care o va fute pe prinţesă din toate părţile, până ce aceasta va muri şi va renaşte ca o pasăre albastră şi ageră. Va zbura pe fereastră până la tatăl ei, mumul pădurilor, care va fi aşa încântat încât va muri şi din el vor creşte într-un ritm violent păduri cu pomi fructiferi cu fructe acide. Viermii vor mânca din fructe şi se vor transforma în balauri. Balaurii vor forma partide care vor conduce ţara în stânga şi în dreapta, niciodată înainte.
Când Arjuna va auzi asta, va muri şi va renaşte ca noul împărat, care va omorî balaurii în aşa fel încât să renască în trupuri de femei, pe care le va fute în draci.