Visătorul: Orăşel Neciobănescu
Am visat o fată gravidă. A zis că e copilul meu. Mă simţeam oribil, nu vroiam să fie ca mine un copil.
Pe malul mării stăteau aliniaţi oamenii. Un sergent trecea pe la fiecare, le scotea nasul, se uita înăuntrul nasului, apoi îl punea la loc. Majoritatea erau ok, unii aveau un pic de mizerie şi le atrăgea atenţia. Când a ajuns la mine m-a tras de nas şi mă durea şi nu se detaşa. A zis că ce caut aici daca nu ştiu să-mi las nasul?! M-am trezit cu erecţie.
Interpret: Doftor Mihail Vârstejaru
Posibil ca cele două vise să fie complet separate. Posibil să fi scris o cacofonie în propoziţia de dinainte. Posibil. În primul segment, pacientul se trezeşte în ipostaza de tătic involuntar, ceea ce dogma creştină a numit „Iosephus Immaculatum” de la cel mai celebru tătic involuntar al istoriei. Partea interesantă este nu neapărat grija faţă de prunc (mânca-l-ar taica), ci faţă de lume. Autorul scârbavnicei impregnaţiuni nestăvilite de perdeaua sacrosanctă a cauciucului nu este îngrijorat de ideea de a fi tată, nici de fertilitatea curios de mare deţinută. Nu. Pacientul nostru se teme pentru soarta lumii. Nu doreşte ca lumea să mai suporte încă un EL. Nu ar vrea ca oamenii să se mai confrunte odată cu ceva asemănator lui. Dar oare asta este totul? Sa fie el îngrijorat în mod altruist şi psihopomp1 de soarta lumii? Saaau să fie el îngrijorat de propria-i unicitate? Un fiu uzurpator al locului său de drept? Ei bine, poate că avem de-a face pentru prima data cu ceea ce doresc a boteza sindromul „Tata lu’ Oedip”. Nu este al lui, ci al tacsului său. Concluzia mea este că pacientul trebuie reţinut, muls de bani într-o instituţie mizeră şi administrat un tratament extrem de costisitor bazat pe radacină de valeriana şi coajă de ou de pupăză. Şi clisme zilnice, fireşte.
1 Poate nu ştiu exact ce înseamnă, dar sună potrivit, nu? Să nu adormiţi niciodata la orele de psihopompică si pneumofagistică, sfatul meu, că vă faceţi de râs dup’ aia…