Untitled
usor usor
se sparge cerul alchimic
se destramă pânza cortului
în care am fost educat
să mă sechestrez
shit I dig
ştii ce?
miemplace
şi făcui o foaie cu toate
getting better
sorry about the drama
o să ne curgă din cozi
frica de a fi descoperiţi
de către ziduri
somnul o să ne doboare
ca un mare zid alb
de nori verticali
în care intrăm cu capul stins
pe drumul de sticlă
am mers încălţat cu ciocane
am trecut prin casa
urşilor de sticlă
ei m-au privit
cu ochii lor sticloşi
şi au plâns cu zahăr
în pahare
alergasem pe treptele orizontale
ca să nu risc
să cad pe scări
am urcat în susul camerei
şi m-am plafonat
am stat pe scaun şi m-am topit
blank pages of victimhood
când platforma se ridică
eu îmi fac retina mică
fiindcă nu are picior
şi mă-ntreb cum să cobor
exgurgitez din străfundul gurgului
înspre nafară
noaptea mă muşcă de cur
cu toţi dinţii din suflet
starea de îndepărtare
începe cu
trecerea pragului
singurătatea cosmică
externă
părţii şi antipărţii
trupului tău
nu aşteaptă
nu vine şi nu pleacă
ca fluxul morţii
Ah, ranting space
rotten horses
ea îmi zâmbi cu toţi pistruii
de pe toate feţele ei
în temniţa castelului ea ţinea cai mumificaţi
la întrebarea preotului
ea răspunse analog
copii aruncaţi în foc
dor
e ca cacofonia
Apoi în ring intră elefanţii pe biciclete. Pe frunte ei poartă o bandă roşie cu un model cu romburi aurii. Pe umărul drept al fiecărui elefant este câte o maimuţă cu fes de turc. Animalele au privirea pierdută, de parcă nu ar mai avea suflet, acesta fiind scos prin dresare, şi stocat în eter pentru accesare ulterioară. Pe umărul stâng al fiecărui elefant, sub cercelul pe care scrie “Hai liberare!”, stă câte un mic diavol, care îi şopteşte ce să facă. În mâna stângă a fiecărui mic diavol este o sticluţă din eter. Eterul – sticla compozitorilor.