Category: text

din curcubeul monocrom de unde ieşise ulterior au început să cadă bucăţi de pământ. devenea din ce în ce mai devenind. creatura era formată din creatură. mai întâi strânse toată lumina într-un tub vidat în care dormea gândacul plutind golit de intestine. un pic mai ulterior îşi lăsa ochii în zona din spatele ochilor. încetase să mai clipească din tot scalpul. când îşi vedea colţurile umbrei, începea să le şlefuiască până termina să le şlefuiască. sătul de a înghiţi atâta pilitură de apă moartă, trecuu la următorul organ, unde tot aerul din vene se coagulă şi formă o inimă împărţită în două de un cuţit furat dintre coastele lui dumnezeu. restul însă îl deţinea în partea stângă a craniului, de unde creşteau buruieni deseori, majoritatea de o singură parte, majoritatea doar jumătate. le pieptăna uneori cu o unghie-de-buruieni, însă nu putea încă să le smulgă din aluatul întunecos constrâns la jumătate de astru. când deschidea uşa închidea uşa
evaziv, gândacul răspundea printre strigătele de moarte despre şi cu moarte din moarte, legând doar ochii între ei cu o sfoară incandescentă, ceea ce provoca nimic

însă ciorba grecul răspundea prin orificiul dintre nări ca un pătruns viaţa e ca logan mă piş pe ea domne cu un orificiu de care prefer să nu cred sau putem să ne forţăm să uităm de frica noastră ori putem să murim întrânsa răspundea intrinsec

trăgea de timp încât devenise un copil alungit. ochii îi plângeau prin nări priviri răutăcioase întru mustaţa lumii, crescută ca un torace poligonal. era concav şi risca des să devină intersect. îşi bea aerul din plămâni cu o pungă de porţelan, din care se născuse de câteva ori, apoi murise de apă. craniul său avea o prăpastie imensă între mijloace, ce se întindea până la tavan, unde locuia împreună cu umbra sa multicolor dezvoltată.
într-o bună zi, după cum urma să afle, la uşa coşciugului său se ivi un gândac de plumb atotexistent.
mirarea veni dintru sacii de făină ce-i acumulase de-a lungul trupului cotit.
dialogul lor avea să însemne însemne adânc însemnate în adâncul adâncurilor. îşi umflau timpanele unul pe măsura plămânului celuilalt, unde se şi năşteau.

timpul se planeta în sferturi
care la rândul ei fugea după ea însăşi
de ea însăşi
în ea însăşi
în el însuşi

întorcându-se din mormânt, preotul scormonea prin craniu nedumerit. de fiecare dată când îşi apăsa butonul ieşeau trupuri din gură, intrau pe nas şi putrezeau în plămâni, în formă de cruce
gândacul încă nu avusese loc, preţ, timp sau legare
preotul putea doar să aştepte până pântecul îi uterul îi creşte până la ceruri, unde urma să aibe loc castrarea lui dumnezeu, care se împrăştia în milioane de locuitori surdomuţi, fiecare cu ochiul său ca un testicul uscat

înseamnă că prinţul plecase pentru câţiva ani din viaţă, lăsând regatul să crească sub apă. esenţa era reticenţa dar când nu-şi purta pălăria, soarele-i trăgea părul nespălat în direcţia potrivită. putea să-şi vadă de drum uneori alteori n-avea provizii şi murea. se născuse din preasfântul prepuţ al lui dumnezeu, cu capul înainte. de fiecare dată când renăştea pierdea norii de pe cerul gurii, lăsând iarba să crească. astfel coada nu-i mai creştea sau avea grijă s-o ruleze.
prinţesa n-avea nicio vină şi nicio legătură. la fel ca prinţul, purta un ştreang pe ovare, de unde reieşeau tot felul de minunăţii, pogorâte întru pământ prin nestăpânirea anusului lui dumnezeu, din care ieşise cu trupul înainte de fiecare dată când adormise
exista un agreabil dezacord în regat. religia acestuia era compusă din aer apă şi praf. lipsea prinţul cu fruntea lui în flăcări. cu durerea sa de făt preanăscut de milenii. reieşea ulterior din propriul pântec, rostogolind planeta câtre ea însăşi.