Category: text

ești un nume într-o amintire
ți-ai pus buzele pe fruntea dimineții
și le-ai ținut acolo o vreme

la amiază ai căzut din zi
câțiva metri buni
într-o melancolie conștientă de sine

ți-ai amintit vechea poveste
trecutul e un timp gol
într-o zi ți-ai văzut țara
când trăgeai cu ochiul
prin rana din pieptul unui asistent
care locuia pe un pod

se auzi o voce

sunt în mine pui de păsări care vor să zboare
și patrupede care stau la pândă
vor să verse sânge, să se desfășoare
să își înfigă colții cu o iubire flămândă

we met on the tightrope
a sparrow brought a burden
for the muscles of my heart

in the rhythmic peace of my chest
the distant past blew up
you can’t avoid the big mistake
such a flame came out
that I could see for miles
where pain comes from

you couldn’t cut it
the edge of time had become dull
the doorways were full of men
in their final dream of love and might
the cuts in their muscles
had been sore for so long

pe acoperișul de țiglă al casei
s-a topit un om
în sfârșit, i-am văzut stafia
și am devenit foarte calm

apariția grăia

“uneori îmi place să exclam
dar cel mai mult îmi place să îmi găsesc casa
uneori e un cântec
alteori e o femeie
și mă pot odihni”

“credeam că vrei marea cu sarea
dar vroiai doar valurile

într-o zi ai scos un urlet așa de mare
încât l-am putut vinde grădinii zoologice
locul unde mi-ai spus marele tău secret
pe care nu-l pot reproduce aici
din motive de confidențialitate”

“m-ai ținut strâns de mână
apoi de gât

din subțioara ta creață
a zburat o vrabie până în adâncul cerului
de acolo un fulger și-a găsit casa în mijlocul pieptului meu
și te-am iertat cu tot trupul”

aveai o vrabie la subraț
era chinuită și neagră
și când ai ridicat mâna să mă saluți
am crezut că o sa zboare într-un nor
de unde o să iasă un fulger până în cuibul ei
dar s-a dus în părul unei femei
care s-a aruncat într-un plâns cu tunete
și apoi și-a găsit casa

ziua era creață ca tine
și eu ascundeam în mine un topor
cu care vroiam să arunc scântei pe un pat de frunze
de unde răsăreau vorbe grele
lăsate acolo de câțiva strămoși
dar erau prăpădiți și nu era vina mea

ai zâmbit și am iertat multe în ziua aia

Îmi permit o melancolie
Am să mă așez într-un colț care se înfige în zgomot
O să las un gol să se umple cu apă sărată
Și din când în când o să-mi scald pleoapele în el

când a venit iarna
ți-a înghețat iubirea
ca seva roșie a unui copac

de-atunci nu te-ai mișcat
nici măcar un țol
din punctul geografic numit
nicăieri

ți-am văzut fața când s-a închis cerul
și am știut că nu ești tu
ți-am gustat sângele
când ai trecut prin mine

într-un moment de liniște trează
ședeai într-un elefant de sticlă mecanizat
în fruntea procesiunii

am decis că te urăsc
răspunse grunsilviu către fructella
m-am adăpostit în mâinile pătrate
dar pline de pământ ale lui platon
adăugă el
crengi la arborele
pe care-l primise cadou
de la o statuie din piatră

ți s-a umplut mintea de sevă
un avion s-a prins în crengile tale
și te-ai prăbușit
se undui ea
aruncând în spațiul cosmic
ultimele stele din buzunarul
pe care-l primise cadou
de la el

am decis că te urăsc
răspunse grunsilviu către fructeea
la capătul unei lungi citronade
scuze, am vrut să spun
promenade

persifleu se urcă în corabie
din buzunar începu să-i curgă un șir
ca un bon fiscal cu infinite produse
va trebui să plătesc pentru toate păcatele astea
zise el, călcând pe ultimul colț de corabie nescufundat
și se duse-n jos
în jos
în jos