Visătoarea: Doamna Obre
Urcam o scară în spirală, și pe masură ce înaintam se îngusta. Am ajuns la capătul ei, am ajuns în ureche. După ușă era un om de lut, mic cât să îl țin în palmă. Totul era în nuanțe de portocaliu galben. Foarte plăcut, dar spațiul era prea strâmt asa ca am plecat. La coborâre scările erau mai abrupte… Mi-a fost frică, asa că m-am întors cu spatele și mă țineam bine de balustradă.
Interpret: Constantin Âine al VII-lea, Esq.
Visul doamnei, sau domnișoarei, posibil suave, posibil urâtă cu spume, denotă o intuiție uluitoare a lipsei liftului din viața de zi cu zi, datorată faptului că, citez, ghilimele, încep citatul, “«am ajuns în ureche»”, închei citatul, închei citatul, a… a… apciu!mmmmm încheiat citatul. Așadar, dacă suim pe scări în loc să luăm liftul, ajungem într-o ureche. O toană proastă sau poate mai grav de atât, o bătaie pe cinste dată omulețului de lut, care reprezintă dorința neîmplinită a autoarei visului de a mânca omuleți de ciocolată, în locul cărora n-a avut parte decât de omuleți de lut și bălegar. Portocaliul camerei în care a ajuns este, după cum bine știm, culoarea vulpilor. Așadar, s-a suit pe o scară și a ajuns la interiorul vulpii, care este, strâmtă. Domnilor poate le place să fie strâmtă, dar autoarea visului, fiind femeie, și, suspectăm, bunăciune, căută, în loc de un yoni strâmt, un simbol falic, singura cale de căutare fiind înapoi pe scări, pe care, după cum am văzut, le coboară cu spatele, așadar cu fundul în jos și expus, pentru a întâmpina un posibil obiect falic, întâlnit în drumul ei înspre pământ, unde avea să se trezească umedă.
:))