aveai o vrabie la subraț
era chinuită și neagră
și când ai ridicat mâna să mă saluți
am crezut că o sa zboare într-un nor
de unde o să iasă un fulger până în cuibul ei
dar s-a dus în părul unei femei
care s-a aruncat într-un plâns cu tunete
și apoi și-a găsit casa
ziua era creață ca tine
și eu ascundeam în mine un topor
cu care vroiam să arunc scântei pe un pat de frunze
de unde răsăreau vorbe grele
lăsate acolo de câțiva strămoși
dar erau prăpădiți și nu era vina mea
ai zâmbit și am iertat multe în ziua aia