suddenly, out of random…

o picătură materializată din viitor
viitorul ce mi-l imaginam

apoi m-am trezit cu buzele lipite
sau cusute
sau fără gură
nu mai ţin minte

o maşină a intrat în casă prin acoperiş şi a ieşit prin pivniţă
a ajuns într-un univers subacvatic
unde şi-a potolit foamea cu peşti multicolori
apoi un submarin a venit şi a înghiţit-o

peste câţiva ani
aveam o pungă de concepte vagi
din care mâncam
apoi vomitam în ea
apoi iar mâncam
şi tot aşa
era plină cu apă
peştii erau morţi

oamenii noştri
au ieşit din submarin
s-au suit pe el
şi şi-au luat zborul

au murit
corpurile lor au fost reciclate
şi folosite la construcţia de submarine

————-

Abobo

muzica se opreşte
abobo se ridică din mormânt
el nu poate muri
corpul lui negru şi puternic
e pictat ca un schelete
are o pălărie înaltă, cu o pană
el nu poate muri
el râde
muzica reîncepe

————-

din barca mare ies bărci mai mici
din bărcile mai mici ies peşti
din peşti ies oameni
care mor
din corpii lor ies alge
din alge ies
oamenii se îneacă şi mor
oamenii se împuşcă între ei
pentru un viitor mai compus
oamenii aruncă grenade
înghit grenade
înghit în gol
grenade

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *