Visător: Steve McLion
Mergeam cu un tractor. Pe drum erau capre, şi le călcam fără să-mi fac griji. La un moment dat am dat de o capră de fier. Am intrat în ea cu tractorul, dar de data asta nu puteam să merg mai departe. Am coborât, şi în loc de capră era un copil lovit. Am pus mâna pe el şi avea consistenţa cărnii de mici. Nu puteam să-l iau de acolo, şi atunci m-am gândit că mai bine îl pun la foc să se solidifice din nou.
Interpret: Dottor Miguel Vartehario
Pacientul este clar perturbat. Prezenţa cărnii de mici indica fie gânduri carnale vizavi de băieteii malnutriţi, fie o masă abundentă înainte de culcare. Sau chiar în timpul somnului. Nu poţi să refuzi un mic. Nu-i frumos. Decât dacă ţi-e frică de trichineloză. Sau salmonella. Sau de mizeria în care e ţinută carnea. Dar divagăm… Tractorul este în mod clar simbolul tatălui, nu aprofundez aici din pricina lipsei de spaţiu şi de coerererenta. Dar vă zic io că este. Caprele sunt subconştientul colectiv, prin care un tractor poate trece, în mod ironic, ca prin brânză. Nu cunosc tractoare care sa treiere brânza, dar nici capre de fier care să se transforme-n copii, aşa că îmi permit licenţe poetice. Copilul lovit este chiar el. Pacientul. Problemele cu tatăl vin, aşadar, din lipsa de compasiune a acestuia din urmă pentru capre. În special cele flecite de tractor. Resolidificarea copilului prin barbecuire este metafora reîntregirii sale şi călirii în focul patriarhal. Sau matriarhal. Depinde de chibrit, de grătar, de cărbuni, eh, complicat….
Recomand sedarea pacientului, regimul lapto-ovaro-vagi… hm hm, vegetarian, impreună cu sfeştanii regulate. Se vor evita caprele şi micii.